Biblioteca Publică Municipală "Gala Galaction"

dr. Dan BRUDAŞCU

Recent, am primit, din Israel , de la poetul şi omul de cultură Solo Juster, una dintre cele mai reprezentative figuri ai elitei literare de limb ă română din ţara respectivă, o plachetă de versuri intitulată „Lauda ploii. Poeme”, apărută la editura Autorului REHOVOT în 2010.

Placheta conţine 23 de texte, extrem de diferite ca formulă poetică, trecând de la poemul propriu-zis la catren sau haiku, cu o dezinvoltură ce scoate în evidenţă deplina stăpânire a mijloacelor estetice şi poetice de care este capabil autorul.

Solo Juster, relativ puţin cunoscut în mediile literare din ‚ara noastr[, deoarece e plecat din România de o jumătate de secol, este, după cum am spus, o personalitate extrem de complexă şi autentică a elitei culturale de limba română din Israel. Din 1966 s-a remarcat şi în domeniul presei literare, prin publicaţia – din păcate efemeră – „Lumea magazin”, cu o existenţă de doar 18 săptămâni. Dar, de un sfert de secol, coordonează şi asigură funcţionarea, împreună cu distinsa sa soţie, Mariana Juster, a cenaclului literar de limbă română PUNCT şi a bianualului cu acelaşi nume, care funcţionează şi în prezent.

La realizarea unor numere memorabile ale acestei prestigioase publicaţii de cultură şi literatură română, şi-au adus contribuţia toţi scriitorii evrei de limbă română importanţi ai momentului, trăitori fie în Israel, fie peste hotare – în ţări cum ar fi Canada, Belgia, S.U.A., România etc.

Ca om, nonagenarul Solo Juster are o biografie care impune respect şi care ne demonstrează că a înfruntat, cu demnitate şi mult curaj, efectele deciziei demne şi temerare, luată în anul 1957, deşi i se anunţa o carieră extrem de profitabilă în ţară, la calitatea de membru de partid. În 1960 reuşeşte să ajungă în Israel, împreună cu soţia şi fiica sa, unde, o vreme, lipsurile şi neajunsurile din România continuă fără, însă, a-l descuraja vreodată. Solo Juster este, până în prezent, autor a 12 plachete de versuri (13 cu cea de faţă), care l-au impus în atenţia cititorilor şi criticii de specialitate, atât din Israel, cât şi de peste hotare, aducându-i, implicit, o binemeritată recunoaştere internaţională. Este ştiut faptul că, în 1999, domnia sa primea premiul internaţional acordat în cadrul Festivalului de poezie „Lucian Blaga” de la Cluj-Napoca, iar în 2005, prestigiosul premiu literar ARTZI, conferit la Tel Aviv .

Ca şi în majoritatea poemelor din plachetele anterioare, temele predilecte ale poetului rămân cele legate de cuvânt, de misterele existenţei, de viaţă şi iubire, de familie, dar şi de greu definitul univers de dincolo. Poetul face, încă o dată, dovada, prin această nouă plachetă, a sensibilităţii şi lirismului, completând şi îmbogăţind spaţiul său liric în care gravitatea şi ironia benignă sunt adeseori prezente în aclaşi text poetic.

Ca marea majoritate a creatorilor, are totuşi câteva ţinte lirice pe care nu doreşte să le rateze, dar are, în acelaşi timp, şi nedumeriri existenţiale care conferă textelor sale poetice o sporită aură de interes pentru cititori.

Ceea ce mi se pare un gest de o nobleţe aparte este faptul că, în cuprinsul acestei noi plachete, se numără şi un haiku dedicat memoriei lui Alexandru Mirodan, cel de curând plecat în lumea de dincolo, dar care marchează un moment însemnat în istoria şi cultura israelienă de limbă română.

Ceea ce te impresionează în urma lecturii acestei plachete este sentimentul tinereţii spirituale a poetului nonagenar Solo Juster, ca şi pofta sa ludică şi de viaţă. Fiecare dintre cele 23 de texte, într-o splendidă limbă română, sunt tot atâtea mesaje impresionante ale lui Solo Juster de iubire faţă de limba ţării în care s-a născut şi s-a format ca om şi admirabil creator.

Dr. Dan BRUDAŞCU

            Recent, la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca, cunoscutul ziarist şi prozator Viorel CACOVEANU a tipărit romanul „Învinşii”, carte cu totul singulară în peisajul prozei româneşti a ultimelor decenii.

            Cartea diferă de alte romane şi datorită caracterului său documentar, autorul propunându-şi să abordeze, tema dintr-o altă perspectivă, deşi romanescă, totuşi lipsită de edulcorări sau abordări siropoase, ceea ce o menţine, de la prima la ultima sa pagină, tot timpul, în atenţia cititorului.

            Autorul, deşi nu este un om al locului, doreşte să prezinte, de o manieră mai exactă, obiectivă şi precisă, celebrul „caz Şuşmann”.  În ultimii aproximativ 35 de ani, subiectul a mai atras atenţia şi altor autori, fie parţial, fie complet. Astfel, Constantin CUBLEŞAN, în vol. I al romanului „Un anotimp pentru fiecare. Sezonul crinilor roşii”, apărut la Editura Dacia din Cluj-Napoca, în 1985, evocă impactul avut în zonă de cazul Şuşmann, cu trimitere directă la suferinţele în propria sa familie. Detalii interesante şi inedite cuprinde şi  monografia „Poieni. Spaţiu, istorie şi spiritualitate”, volum apărut, în 2003, la Casa Cărţii de Ştiinţă şi avându-i ca autori pe Nicolae ŞTEIU şi Gheorghe NEGRU.

            Cea mai tulburătoare mărturie despre ceea ce a însemnat cazul Şuşmann pentru locuitorii zonei Răchiţele, poate fi găsită, însă, în volumul „Cazul Şuşmann în judecata răchiţenilor”, avându-i ca şi coordonatori pe Teofil RĂCHIŢEANU şi  preotul Teodor BOC, volum apărut la Casa de Editură Napoca, în 2005.

            Credem că VIOREL  CACOVEANU a cunoscut toate aceste lucrări, care l-au ajutat să refacă în mod veridic şi credibil atmosfera terifiantă din perioada descrisă.

            Îmi aduc aminte că, la apariţia volumului semnat de Teofil RĂCHIŢEANU şi Teodor BOC, o serie de anonimi au sărit rapid la gâtul poetului Răchiţeanu, acuzându-l că a încercat să mistifice adevărul şi să aducă atingere memoriei celui pe care ei l-au considerat un erou. Abordarea lui VIOREL  CACOVEANU este mult mai curajoasă, pentru că el, nefiind înregimentat în sau tributar faţă de vreo orientare politică, ideologică sau doctrinară, îşi propune şi reuşeşte să arate lucrurile în adevărata lor lumină, scoţând la iveală nu fapte eroice, ci crime odioase săvârşite, la comanda şi din iniţiativa directă a lui Şuşmann de cei care l-au urmat în demersul său.

            VIOREL  CACOVEANU este necruţător, ca un chirurg, care deşi ştie că operaţia pe care urmează să o facă poate fi extrem de dureroasă, dar, convins de justeţea  actului său, operează cu sânge rece, nelăsându-se influenţat de nici un context. Aceasta şi pentru că VIOREL  CACOVEANU are un singur obiectiv, ca om şi scriitor: slujirea adevărului, indiferent cât de crud sau deranjant ar fi el, inclusiv pentru memoria celui considerat până de curând un adevărat erou.

            Spre deosebire de formulele vădit aservite unor interese doctrinare şi ideologice folosite până acum pentru prezentarea acestui caz, Viorel  CACOVEANU vrea să îi ajute pe contemporanii şi urmaşii săi să înţeleagă şi contextul şi factorii interni sau externi ce au contribuit la declanşarea unor astfel de situaţii dramatice. Chiar dacă nu o declară în mod explicit, Viorel  CACOVEANU face vinovată de suferinţele şi dramele trăite de grupul Şuşmann şi de alte grupuri similare din întreaga ţară, inclusiv propaganda americană şi cei care s-au aflat în spatele ei, care au înşelat speranţele a milioane de români angajaţi cu trup şi suflet în stoparea procesului comunizării ţării, dar care, cu mult sânge rece şi cinism, i-au abandonat, deşi ştiau că toţi aceştia se află într-o situaţie fără ieşire, urmând fie să-şi piardă viaţa, fie să cunoască calvarul gulagului comunist. În acelaşi timp, însă, într-un fel foarte singular, Viorel CACOVEANU arată că multe dintre dramele trăite de români în perioada respectivă s-au datorat faptului că în organismele represive ale regimului comunist s-au aflat foarte mulţi reprezentanţi ai unor minorităţi etnice, mulţi dintre ei nefiind în stare a vorbi clar şi coerent limba oficială de stat. Evident, subliniază autorul, că pentru aceştia erau mult mai importantă obţinerea stabilităţii şi liniştii pentru stăpânii lor de la Moscova, decât să apere interesele acestui popor, hotărât să se opună, sub orice formă, inclusiv cea armată, exceselor şi politicii destructive ale noului regim, dar şi abuzurilor şi crimelor săvârşite de reprezentanţii lui. Se găsesc în romanul „Învinşii” al lui Viorel  CACOVEANU şi unii reprezentanţi de etnie română în organismele de partid şi securitate, faţă de care încearcă o înţelegere şi chiar scuză, considerându-i, pe nedrept, în opinia mea, mai degrabă victime ale sistemului în care funcţionau decât autori ai unor iniţiative punitive şi absurde la adresa ţăranilor  revoltaţi din zona Răchiţele.

Spuneam anterior că avem de-a face cu un roman atipic, pentru că, în cea mai mare parte a sa, eroii şi faptele prezentate nu sunt rodul imaginaţiei scriitorului, ci sunt detectabile în plan real sau în documentele oficiale rămase în arhive şi colecţii. Viorel  CACOVEANU reface, cu o minuţie de fin şi abil artizan , întregul parcurs al activităţii grupului Şuşmann, arătând, cu o precizie mai degrabă de cercetător, decât de scriitor, fiecare moment din desfăşurarea evenimentelor. El surprinde cu fineţea scriitorului rafinat nuanţele care contribuie la prezentarea atmosferei complexe şi dramatice, atât din Răchiţele, cât şi din  interiorul grupului Şuşmann. Deşi ştim cu precizie că toţi membrii acestui grup sunt persoane reale, care au trăit la Răchiţele şi zona Apusenilor, avem impresia că unele din faptele prezentate, datorită bestialităţii lor greu de acceptat,  ar fi doar rodul unei fantezii extraordinar de bogate. Autorul urmăreşte, parcă cu un obiectiv cinematografic, fiecare clipă şi ne poartă într-o suită firească, printr-o abilă schimbare de planuri, prin toată această poveste plină de dramatism şi cu un tragism aproape antic.

            Spre deosebire de toţi cei care au văzut exclusiv componenta eroică a lui Şuşmann şi a grupului său (componentă pe care noi nu o contestăm) Viorel  CACOVEANU vorbeşte, însă, şi de naivitatea şi de credulitatea, dar şi de crimele cu sânge rece dispuse de Şuşmann, atât împotriva propriilor lui colaboratori, cât şi a unora dintre consătenii lui.

            Dincolo de eroismul incontestabil al demersului grupului condus de Şuşmann de a se opune comunizării ţării şi transformării ei într-o provincie a Imperiului Sovietic, rămân, însă, şi crimele odioase şi gratuite pe care acesta le-a săvârşit şi care impun o reconsiderare obiectivă şi nesentimentală a acestui eveniment pentru a nu  face posibilă apariţia unor falşi eroi, cu mâinile pătate de sângele unor oameni nevinovaţi. Pentru că autorul are curajul să afirme: „La drept vorbind, adevărata rezistenţă au făcut-o ţăranii nevinovaţi din Răchiţele, prinşi între două fronturi – al fugarilor şi al statului democratic -  devenind eroi ai acelor vremuri de tristă amintire”.

            Tot  el mai conchide, tot cu multă şi vizibilă amărăciune, că: „atunci, în anii ‚50, nimeni n-a câştigat nimic, nici fraţii, nici securiştii. A fost un război între învinşi, fără învingători. Omenirea câştigă mereu bogăţii, dar pierde întotdeauna pacea”.

            Considerăm că noua carte a lui Viorel  CACOVEANU este una excepţională, care este utilă de citit atât ca roman de ficţiune, cât şi ca document relevant al anilor 50 ai dramaticului secol XX. Credem cu convingere că, orice cercetător care se va apleca în viitor asupra acestei perioade, nu poate evita lectura acestei cărţi, dacă doreşte o înţelegere obiectivă şi realistă a evenimentelor ce au marcat-o.

Cel mai faimos manuscris medieval occidental anluminat din colecţia bibliotecii şi totodată din România este un fragment de evangheliar latin pe pergament din anul 810. (MS II.1). Din punct de vedere paleografic şi stilistic, manuscrisul integral, un tetraevangheliar, aparţine seriei de şapte evangheliare ale şcolii de curte / Schola Palatina / de la Aachen, realizate la comanda lui Carol cel Mare (768-814). Manuscrisul este pe drept cuvânt celebru atât prin calitatea excepţională a ilustraţiei, cât şi prin faptul, nu mai puţin celebru, că a fost scris integral cu cerneală de aur.

În literatura de specialitate din Occident, manuscrisul este recunosccut sub numele Das Lorcher Evangeliar, pentru că, după moartea împăratului, manuscrisul a ajuns în proprietatea mănăstirii benedictine Sfântul Nazar din Lorsch. Cu puţin timp înaintea desfiinţării mănăstirii (1556), biblioteca încă bogată a benedictinilor din Lorsch este adusă la Heidelberg şi integrată bibliotecii de curte /Biblioteca Palatina/. În 1623, întreg patrimoniul  Palatinei va lua, la rândul său, drumul Romei spre a fi incorporată Bibliotecii Apostolice Vaticane.

Manuscrisul  împărţăşeşte soarta  ei dar ajunge parţial la Roma (partea a 2a:, Pal. Lat. 50). Despre partea întâi nu se ştie nimic vreme de două sute de ani. La începutul secolului al XVIII-lea, ambele părţi se aflau la Roma, însă numai partea a doua la Vatican. La mijlocul secolului al XVIII-lea, partea întâi a manuscrisului aparţine bibliotecii arhiepiscopului Vienei, Christoforo Migazzi (1714-1803) iar în 1782 , prin achiziţie, devine proprietatea episcopul Transilvaniei, Batthyány Ignác. Legătura originală, din fildeş şi aur sculptat, se păstrează la Victoria and Albert Museum din Londra ( coperta 1, Solttikoff-Webb Collection, inv. 138-1866, achiziţie din anul 1866) şi la Museo Sacro al Vaticanului (coperta 2, 1623).  Există două facsimiluri ale manuscrisului întegral care au fost realizate din iniţiativă germană, la München în 1967 şi la Lucerne în 2000.

În literatura de specialitate maghiară şi română, fragmentul de la Alba Iulia este cunoscut şi sub numele Codex aureus. Fragmentul de la Alba Iulia numără 111 file [= 222 pagini] în folio , forma regalis, de  365×265 mm. Textul este scris pe două coloane cu 31 de linii în caractere unciale (uncialis) şi cu cerneala de aur. Începuturile capitolelor sunt scrise cu unciale de culoare roşie. Pentru formulele de început şi finale ale capitolelor introductive şi ale textelor introductive ale evangheliilor s-a folosit scrierea capitală (capitala elegans).

Decorarea părţii de la Alba Iulia este surprinzător de bogată şi exemplară: 101 file de text (202 pagini) cu chenare policrome, 12 pagini ale canoanelor, patru tablouri: portretul evanghelistului Matei (p. 26), Marcu (p. 148) portretul Mântuitorului (Majestas Domini, p. 36) şi un frontispiciu miniat reprezentând genealogia lui Iisus (p. 27). Se adaugă paginile cu scriere ornamentală de la începutul evangheliilor, în special, Cornucopiae (p.  37), de la începutul Evangheliei după Matei.

În acest manuscris, ca şi în toată producţia Şcolii de curte, se împletesc tradiţiile artei anglo-irlandeze cu cele franco-germane şi bizantine, arta carolingiană marcând trecerea de la arta abstract-ornamentală tradiţională a popoarelor nordice spre arta cu exprimare mai limpede, mai umanizată a artei bizantine şi mediteraneene, explicabile prin reînodarea relaţiilor cu Bizanţul în timpul lui Carol cel Mare.
Sursa: Biblioteca Națională

Îmi aduc aminte ca la www .comunicatedepresa.ro/ www .comunicatedepresa.ro/ www .comunicatedepresa.ro/onu/” title=”ONU”>onu /” title=”ONU”>onu /” title=”ONU”>ONU moment dat, exasperaţi de Ceea ce li se întâmpla, scriitorii rom âni şi-au Propus sa iasa din anonimat, propunând câteva Manifestări de îngrijire chiar daca nu excelau prin insolit, aveau sorţi de izbândă. Este vorba despre lecturi publice, activitatea întreruptă câteva decenii, dar nici azi nu prea greaţă de cititori, Prezentarea personalităţii lor artistice în revistele culturale …. Adevărul e ca nu sa formulat ONU coerent de program, ţinând cont de specificul Psihologic al cititorului nostru. Drept urmare, Început ONU PROMITATOR după oarecum, iniţiativele s-au stins. Cu Atât mai mult e de luat în seamă consecvenţa cu grijă Revista “Caligraf” ofera spaţiu rubricii “Să ne cunoastem scriitorii”, de îngrijire în nr. 1, ianuarie 2010, ni-l Prezintă PE Florentin Popescu., Poet, eseist, critic literar, o prezenţă neobosită in presa culturală a vremii. În cartea sa. “Un Mesteacăn ratacit în Câmpie” (2007) Scriitorul mărturisea: “Cuvântul tipărit ma fascinat din Primii ani , inca de pe vremea Când invatam la scoala din satul natal, Lera. Acolo nu veneau mult ziare si reviste. Abia daca le puteai număra pe degetele de la o singura mana. Dar Culorile şi textele lor mă atrăgeau în mod deosebit … “. (L.C.)

Biblioteca Publica Municipala “Gala Galaction”, institutie publica subordonata Consiliului Local Rosiorii de Vede a obtinut-in urma propunerii de sponsorizare din data de 16.11.2010- la sfarsitul anului 2009, o sponsorizare de 5.500 eur, de la raiffeisen bank SA.Suma obtinuta a fost folosita pentru dotarea tehnica a sectiilor bibliotecii si pentru completarea, dezvoltarea si innoirea colectiilor, astfel au fost achizitionate 2 laptop-uri; un video-proiector; BIBLIS-software de biblioteca, pentru imbunatatirea si automatizarea urmatoarelor activitati pentru public : cotarea cartilor, clasificarea zecimala universala, intocmirea catalogului alfabetic, catalogului sistematic, catalogului tematic,evidenta cititorilor, evidenta documentelor imprumutate si pentru accesarea online a serviciilor Bibliotecii  Municipale “Gala Galaction”;peste 800 de documente specifice de biblioteca, dint toate domeniile stiintei si cunoasterii , pe diferite suporturi informationale.
    Suma toatal, obtinuta in urma sponsorizarii RAIFFEISEN BANK SA, a fost de 23.131,35 RON, din care 12.617,10 RON au fost folositi pentru achizitia de carte, iar 10.514,25 RON pentru dotarile tehnice.

                        Avioane Reactive in culorile Fortelor Aeriene Romane- Autorii :dr. ing. Cristian Craciunoiu,cdr. Andrei Berescu, Serban Ionescu …, Ed. MODELISM, Bucuresti

                        Aeronautica Romana in al Doilea Razboi Mondial – Autorii: dr. ing. Cristian Craciunoiu, Jean Louis Roba …, Ed. MODELISM, Bucuresti

            Drept. Jurisprudenta.

                        Transporturi, Expeditii si Asigurari Internationale -Autorii: Ion Stancu, Andreea Bocean, Editura Universitaria Craiova, Craiova

Martor

de Nicolas Sarkozy